Cursuri de limbă engleză pentru copii
6-11 ani Primar (clasa pregătitoare - clasa IV)

2026-2027
Sam Academy

La cursurile noastre, copilul dumneavoastră va beneficia de un mediu pozitiv, în care va căpăta înscredere în abilitățile sale lingvistice și, în același timp își va dezvolta și capacitățile sale emoționale, cognitive, sociale și fizice.

Avem ca scop motivarea copiilor să participe activ și în mod natural la ore. De aceea, am ales subiecte pe placul celor mici și manuale potrivite nevoilor lor. Folosim manuale interactive (cu suport pentru tabla interactivă), cu resurse online de la Cambridge One, cât și resurse special concepute pentru o pregătire temeinică pentru examenele Cambridge.

Sam Academy
Sam Academy


Copiii vor beneficia de evaluare continuă, parinții fiind informați de două ori pe an cu privire la progresul copiilor și vor primi recomandări cu ce ar trebui să exerseze acasă.

De asemenea, părinții vor fi informați la final de modul cu privire la progresul și participarea copiilor la orele de curs și vor fi îndrumați să-i ajute acasă să exerseze ceea ce au învățat la orele de engleză.

Kids 6-8 ani
(pregătitoare-clasa întâi)

0lei/ oră

MODUL DE 66 DE ORE 

Materialele nu sunt incluse in preț
Orar:
luni și miercuri 15:00 - 16:00
marți și joi 16:30 - 17:30
vineri 17:00-18:00

Observații
Reduceri pentru frați

Înscrie-te acum

Junior
(clasa II - clasa IV))

0lei / ora

 MODUL DE 96 DE ORE

Perioada: 15.09.2026 - 19.06.2027
Materialele nu sunt incluse în prețul cursului.
Mod de desfășurare:
2 ședințe x 1,5 oră /săptămână
luni/ miercuri 17:00-18:30, 17:45 - 19:15 sau 16:30-18:00
marți/ joi 15:00-16:30 sau 16:45 -18:15
Observații:
Este necesară o testare pentru a stabili nivelul de limbă.

Reduceri pentru frați.

Înscrie-te acum

Success with cambridge
(gimnaziu și liceu)

0lei / oră
 modul de 66 DE ORE

Perioada: 15.09.2026 - 19.06.2027
Plate se poate face în 5 rate 
Materialele de curs sunt incluse în prețul cursului.

Mod de desfășurare:
1 ședință x 2 ore /săptămână
Observații:

Reduceri pentru frați.

Înscrie-te acum

Părinții pot fi siguri că în funcție de vârsta pe care o au, cei mici vor:

  • învăța și exersa noțiunile de bază prin cântece, rime, povești și jocuri;
  • dezvolta abilități sociale specifice activităților la clasă;
  • beneficia de evaluare la sfârșitul cursului;
  • dezvolta atât abilități de citire și ascultare cât și de scriere și vorbire;
  • folosi limba engleză în context;
  • fi implicați prin jocuri de rol și vor învăța să lucreze în echipă la realizarea diferitelor proiecte de pe parcursul anului;
  • învăța noțiunile de gramatică și vocabular, deducând din exemple sensul și utilizarea structurilor;
  • vor ‘descoperi’ regulile de gramatică singuri, ghidați de profesorul de engleză
Sam Academy

Număr redus de
cursanți

Clase cu număr redus de cursanți (4-10 participanți).

Sam Academy

Manuale și portofolii
digitale

Manuale și portofolii digitale de la Cambridge University Press
Sam Academy

Metode interactive de comunicare

Au menirea să dezvolte abilitățile de comunicare ale cursanților
Sam Academy

Profesorii calificați cu experiență

Toți profesorii de la Sam Academy sunt super calificați și au o experiență vastă de predare.

Sam AcademySolicitați informații

Vă așteptăm la centrul nostru din str. Aurel Vlaicu 27 să ne cunoaștem și să povestim mai mult despre metodele noastre de predare și despre cum privim noi noile metode de învățare.

Contact

Contactați-ne

0723 675 691